Doar ce-a trecut fermecătorul 1 aprilie în care mă văitam că-mi pare rău că nu i-am sărit în gât la o tăntiță care confunda strada cu găleata ei de gunoi. Ei bine, 14 zile mai târziu mi-am luat revanșa. Aseară aveam o întâlnire și o scurtă pauză după o alta. Profitând de vremea bună, m-am trântit pe o bancă la soare, mi-am scos cartea și m-am pus să citesc. Lângă mine a venit o doamnă ordinară. Avea un pachet de șosete tocmai cumpărat, l-a scos din pungă, s-a uitat lung la ele și a tras hârtia care ținea cele n perechi împreună. M-a fixat cu privirea (parcă pe mine m-a căutat pe toată aleea aia), a ridicat mâna dreaptă cu eticheta din carton roz de la șosete și pac, peste umăr, de parcă ar fi aruncat un dințișor de lapte a cărui cale nu trebuia văzută (da, pe vremea mea nu exista Zâna Măseluță așa că nu vă mirați că am alte supersiții legate de dinți). Cartonul a aterizat fix pe gardul viu din spatele meu. Atât mi-a trebuit.
După straight face-ul de rigoare
am considerat că mingea mi-a fost servită la fileu.
Și o întreb pe obrăznicătura care putea să-mi fie mamă:
- Chiar NUUUUUUUUUUUUU ați văzut coșul de lângă dumneavoastră?
- Eeee. Nu.
- Dar vi se pare normal să aruncați așa gunoaiele dumneavoastră?
- De ce mă certați?
- Pentru că era un coș fix lângă bancă și nu v-ați deranjat să aruncați acolo mizeria pe care ați făcut-o.
- Eeee, ce să zic, mă certați.
- Da, pentru că sunteți nesimțită.
Și culmea, nu m-am enervat, ci m-am simțit ușurată. Ei nu-i venea să creadă că am făcut-o nesimțită și eu am plecat val-vârtej. Merită să încercați. :)
Later edit: EU am luat cartonul si l-am aruncat, ca ma irita sa-l vad acolo. Dupa aia am plecat val-vartej. :))