E un film cu numele ăsta, dar nu l-am văzut și habar nu am despre ce e vorba, însă știu câteva metode sigure de pierdut prieteni și îndepărtat familii. Pentru că unii parcă o fac cu bună intenție.
Cum? Stați că vă zic.
1. Vorbesc doar despre ei. Indiferent că subiectul e soarele, geniul pustiu sau ultima colecție de oale de la vreun magazin de gospodine, unii oameni ajung cumva să vorbească doar despre ei, că doar și ei stau la soare, gândesc și fac ciorbă, nu? Nu există situație în care să nu fi ajuns sau petic de pământ pe care să nu fi călcat, așa că întotdeauna au ceva de zis. Cu ei în rolul principal ceva-ul ăla, evident.
2. Vorbesc obsesiv despre un subiect anume. Fie că Dorel a cerut-o pe Didina de la ta-su sau că Leana e gravidă cu al patrulea prunc și tot al patrulea bărbat, oamenii ăștia își fac câte o fixație și they won’t stop bitching about it. Îs ciudoși, curioși și băgăcioși. Genul ăla de oameni care nu rezistă fără a-ți afla salariul, numărul de la sutien și cum stai cu tranzitul intestinal. Pentru că au nevoie de niște informație s-o overshare-uie la fix două secunde după ce le-ai zis să țină pentru ei și-au jurat pe roșu și pe mamele lor că au gurile ca și cusute cu ață. Albă.
3. Insistă pe un subiect total neinteresant pentru alții, pe care oricum și-au mai spus părerea de un catraliard de ori. Fie că e vorba de faptul că au descoperit veganismul și acum se comportă ca martorii lui Iehova cel raw-vegan, fie că au trecut la budism, interlocutorii lor vor auzi în minim 30 de întâlniri fix pix aceleași rahaturi, ce bine e să mânci frunze sau ce împăcat sufletește poți fi dacă ești în Budha team. Oricât de frumos le-ai zice ori că știi despre ce-i vorba și nu aderi ori că nu te interesează, ei vor continua. Nu ca să-ți impună ceva, God forbid, ci ca să te informeze. Pentru că tu ești prea bătut în cap ca să te folosești (dacă te interesează) de milionul ăla de rezultate indexat de Google.
Astea fiind zise, mă retrag în bula mea intelectuală unde pot să vorbesc singură despre ce vreau eu și să mă aplaud de fiecare dată când mi se pare că zic ceva inteligent, deci non-stop.