Azi am să terfelesc niște firme/branduri/cum vreți să le ziceți. Mă rog, dacă vreo persoană care lucrează pentru ele va citi probabil va simți că le-am terfelit, eu vreau doar să expun niște fapte, după o scurtă introducere, ca să vedeți unde bat.
Eu funcționez pe ideea că în văzul lumii nu-s doar eu de capul meu, Oana Kovacs, ci reprezint și firma la care lucrez și clienții cu care colaborez. Deci evit să-mi dau în petec unde nu-i cazul și când nu-i necesar. Ghidându-mă după aceeași logică asociez și firme cu oameni și oameni cu branduri și ajung să mă trezesc întrebându-mă cu ce specialiștii lu’ pește am de-a face uneori. Nu mă refer neapărat la specialiști în comunicare, ci și la angajații incapabili să ducă o treabă la bun sfârșit fără să o gafeze. Dar să încep în ordine cronologică, că frustrări există.
Demult, am dat like pe Facebook paginii Adevărul (între timp am dat și unlike, vedeți imediat de ce). La un moment dat am observat într-una din știrile lor niște tâmpenii pe care le-am semnalat pe blog, într-un articol pe care l-am pus și pe Facebook, cu link spre ei, evident. Răspunsul din partea specialistului în comunicare Adevărul? Liniște. Azi de curiozitate am intrat iar pe un link cu o știre postată pe pagina lor și am găsit alte tâmpenii. Am decis să las un comment, îs tare curioasă dacă mi se răspunde, deși ar fi o realizare să nu fie șters direct de expertul care manageriază pagina de Facebook.
Later edit și un print-screen nou că mi s-a atras atenția că nu se vede titlul postării de la Adevărul:
Bun, am terminat cu Adevărul, să vă zic de Otto Curier, serviciul de curierat care bate limitele penibilului. Domnișoarele din call-center mi-au închis telefonul în nas și m-au mințit, curierul m-a certat că am avut tupeul să îl chem cu coletul care trebuia preluat și specialistul în comunicare de pe Facebook mi-a șters postarea în care scriam că le-am dat like special ca să le zic că au servicii de rahat. (Nu reușeam nicicum să dau tag altfel, de aia am dat like, în caz că sunteți curioși.)
Dar nu, nu totul se întâmplă online. De exemplu, o chelneriță de la barul Emotion din Timișoara mai că nu m-a făcut mincinoasă în iarnă. Am mers acolo două zile la rând, într-un am plătit cu cardul consumația de maxim 10 lei pentru că nu aveam nici măcar un leu la mine. A doua zi, consumație 27 de lei. M-a lăsat să aștept 5 minute cu cardul în mână în timp ce povestea cu barmanul. În cealaltă mână aveam banii pregătiți pentru a-i lăsa ciubuc, 3 sau 4 lei. Când să plătesc cu cardul, mi-a spus că ei nu acceptă plăți cu cardul sub suma de 30 de lei. Evident, i-am explicat că nu e prima dată când plătesc așa, dar a insistat că nu știu eu și că nu țin minte de alte dăți. Fie. A plătit prietena mea (da, iar nu aveam bani scoși). I-am lăsat și ciubucul. Nu știu de ce.
Dar acum că au apărut terasele în Timișoara ca și ciupercile după ploaie, treaba-i și mai și. Ieri, dau o fugă la Baroque cu două prietene. Comand un frappe, băutură care teoretic trebuia să aibă cafea. Nici urmă de ea. În fine, am primit ceva bun și n-am mai zis nimic. Vine și prietenul meu, comandă o/un Ice-something, nu mai știu denumirea exactă, cert e că era ceva cu înghețată (conform meniului). Vine chelnerul cu o chestie fără strop de înghețată în ea. Alex îi atrage atenția și băiatul îi spune că îi reface băutura. Ia ghiciți cum i-a adus-o refăcută? Cu o bilă de înghețată trântită peste. Așa pur și simplu. :)) Eu m-am amuzat copios, îmi pare rău că nu i-am făcut și o fotografie băuturii, dar arăta fantastic începută și cu bucata de înghețată aruncată peste, ca din pod.
Postarea asta nu e scrisă din ură, luați-o ca pe un studiu de caz dacă vreți. Plătim niște servicii de rahat și firmele plătesc niște specialiști wannabe pentru a le reprezenta în fața noastră, a clienților. Noroc că suntem un popor de experți, altfel ne-am duce de râpă. :)
Se mai miră cineva că ofer un bilet gratis la PR Beta pe joia viitoare?